In dimineata, sub cerul incarcat de nori, am trecut in drumul meu inspre locul de munca, calare peste o bicicleta mai obosita decat mine si mirare am avut la kilometrul unu, cand era sa dau cu coarnele intregii biciclete, peste o femeie nehotarata in trecerea ei peste drumul asfaltat, incarcat de masinile ce isi duceau oamenii la locurile lor de munca.
Se ferea si nu stia ce si cum sa treaca drumul, fara a fi lovita, neatinsa -astfel am gasit-o in dimineata- imbracata intr-un costum de trening negru, cu doua dungi albe, asezate peste partea de jos a bluzei si a pantalonilor, inalta pe la un metru jumate, cu un par, raspuns dupa un vant, valvoi, alb-gri, si cu doua randuri de siraguri de perle agatate dupa gat.
Am mai pedalat vreo doua vasle iar apoi a inceput ploaia si printre picaturile de apa un gand ma usca- prea semana fiinta aceea cu ceva si parca aducea a o anumita doamna incepatoare in cuvinte cu litera N....,sau M....
As mintii daca as spune ca mi-a ramas in minte prin cele opt ore de munca- de fapt am uitat cu totul de ea pana in seara cand am trecut cu masina, aducator de pe drumuri, inspre casa- pe marginea drumului,
-o inconjurau copii, o sicanau si o fugareau cu intreaga lor tinerete.
ea, uda, dupa ploaia intregii zile, fugea speriata, cumva intr-o parte, tinand cu mainile uscate, cele doua perechi de perle de parca prin ele isi voia toate privirile ale oamenilor din acest oras.
Se insela, zambeam eu in timp ce priveam prin oglinda retrovizoare, frumusetea de gasca a copiilor din acest oras ,ce o fugareau.
Adevarat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu